Profesor Dr. Mérő László

Mero Laszlo

Email: laszlo.mero@ubbcluj.ro

prealabil prin email

Original matematician de profesie, am obținut mai târziu doctoratul în Științe Tehnice (Inteligență Artificială). În ultimii 30 de ani lucrez ca psiholog cercetător. În prezent sunt profesor la Universitatea “Eötvös Lóránd” ELTE din Budapesta și Departamentul de Psihologie Aplicată de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Cursurile pe care le predau includ disciplinele: Psihologie Economică, Psihologia gândirii în afaceri, Logica Emoțiilor, Teoria jocului, Memetică, Strategii de comportament.
Am condus o companie de dezvoltare de software timp de aproape 20 de ani și am lucrat cu Erika Rubik câțiva ani. În ultimii zece ani am ajutat alte companii în funcția de consultant și coach. În calitate de co-fondator al companiei “Darwin’s Marketing Evolution”, am contribuit la dezvoltarea tehnologiei de marketing. Rezultatele noastre au fost aplicate cu succes pentru a stabili o gamă largă de mărci și produse recunoscute.
Cărțile scrise de mine pentru un public larg intelectual (Evoluția banilor, Logica (I)raţionalităţii: Teoria jocurilor şi psihologia deciziilor umane) au apărut în 8 limbi.

 Am câștigat un premiu pentru cea de a doua carte “Cartea științifică a anului 1998 în Germania“. Din scrierile mele mai scurte (“eseuri de cinci minute”) s-au născut trei volume. Ultima mea carte Logica miracolului a fost lansată în primăvara anului 2014.